Despre mine

Mentor ~  Consilier Personal ~  Psihoterapeut ~ Specialist în Analiză Organizațională/Managerială  ~ Trainer ~ Președintele Asociației de Psiho-Oncologie și alte Boli Cronice

Prima ședință de psihoterapie pe care am făcut-o a fost în vara anului 2002 cu o clientă de 24 de ani aflată într-o relație cu un bărbat care avea doi copii si era căsătorit; iar a doua, care se desfășura în paralel cu prima, a fost cu un domn de 46 de ani care suferise un bypass coronarian, avea stări de anxietate, atacuri de panică, insomnii și era supraponderal. Eram anul II la Facutatea de Psihologie din cadrul Universității Titu Maiorescu și anul doi la Școala de Hipnoză Clinică și Terapie Ericksoniană. Mi s-au părut atât de complicate problemele lor chiar dacă erau diferite încât în primele ședințe nu am făcut decât să ascult și să-l sun pe Supervizorul meu D-nul Profesor Ion Dafinoiu de atâtea ori încât mă așteptam ca acesta la un moment dat să explodeze, dar de fiecare dată mi-a îndrumat pașii și mi-a dat cele mai bune sfaturi și alternative terapeutice care îmi folosesc și astăzi - prima lecție pe care am învățat-o de la dânsul a fost „răbdarea”.

În ciuda stărilor mele interioare întreaga terapie cu primii mei clienți a decurs foarte bine astfel încât nu doar că am prins curaj și mi-am dat seama ce trebuie să fac pe viitor ca psihoterapeut, ci am constatat că fără suportul unui profesionist cu experiență și dedicare către discipoli nu aș fi devenit astăzi terapeutul care sunt și nu aș fi învățat atâtea lucruri într-un interval atât de scurt, plecând de la doi clienți și ajungând astăzi la un număr cu trei zerouri la coadă.

Debutul meu în această profesie nu a fost doar prin facultate și școala de hipnoză, ci și prin alte formări pe care le-am făcut de-a lungul timpului astfel încât la finalul pregătirii mele ca psihoterapeut să fiu un profesionist complet. De aceea cronologic conform listei din dreapta (doar o parte din ea), am cuprins într-un număr mic de ani informații pe care în alte condiții le-aș fi acumulat într-o perioadă mult mai mare de timp, dar odată creierul stimulat, a devenit avid de cunoaștere.

În anul 2004 mi-am dat seama că nu este suficient să cunosc omul doar din perspectiva personală, așa că m-am înscris la Masterul de Psihologia Resurselor Umane, devenind după absolvirea acestuia Specialist în Psihologia Resurselor Umane. Am debutat în domeniul corporate testând psihologic personalul diverselor companii cu care am colaborat (câteva mii de-a lungul anilor) și făcând în același timp Analize Organizaționale, Training-uri, Team building-uri și lucrând individual cu persoane aflate în funcții de conducere.

În anul 2004 am debutat în presa locală ca autor de articole de specialitate până în prezent, în: Taifasuri, Les Nouvelles Esthétiques România&Republica Moldova, Libertatea, Evenimentul Zilei, Adevărul, Cosmopolitan, Ce se Întâmplă Doctore, Reviste de Specialitate Românești, Reviste de Specialitate Străine, Reviste Online.
În anul 2007 am început colaborările cu televiziunile locale (ca invitat de specialitate) până în prezent la: PROTV, Antena 1, Antena 2, Euforia, B1 TV, Prima Tv, Digi24, Giga Tv, Realitatea TV.

În anul 2008 am avut prima participare cu o lucrare de specialitate la Congresul Internațional de Psiho-Oncologie, organizat de IPOS (International Psycho-Oncology Society) și am continuat studiile și cercetările în psiho-oncologie și de asemenea participările la acest congres cu lucrări de specialitate până în anul 2011.
Această experiență am concretizat-o în august 2011-prezent prin înfințarea Asociația de Psiho-Oncologie și Alte Boli Cronice.
În același timp am prezentat lucrări de specialitate la diferite Congrese, Conferințe, Cursuri pe plan local și am organizat pe diverse teme workshop-uri, ateliere, cursuri sau training-uri de specialitate.

Consider că omul este cea mai frumoasă și perfectă creție a Bunului Dumnezeu, așa că voi continua să învăț despre om și comportamentul uman mult timp de acum încolo.

  • 2010 Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Cursul de „Formator de Formator”;
  • 2008 Asociația pentru Psihologie și Psihoterapie Adleriană din România - Curs de formare profesională continuă „Cuplul-Copiii-Familia” sub îndrumare Psihoterapeut Adriana Păcurar;
  • 2004-2006 Universitatea Titu Maiorescu - Facultatea de Psihologie Diploma de Master, Specializare în Psihoterapii Cognitiv Comportamentale si Hipnoză Clinică;
  • 2004-2006 Universitatea Titu Maiorescu - Facultatea de Psihologie Diploma de Master în Specializarea Psihologia Resurselor Umane;
  • 2005 Atestat de Liberă Practică în Specialitatea Psihoterapie - Hipnoză Clinică, Terapie Ericksoniană sub îndrumarea D-lui Profesor Ion Dafinoiu;
  • 2003-2004 Ambasada Franței, Ministerul Sănătății din România, Asociația Medicală Franco-Română - Formare în Psiho-Oncologie sub îndrumarea D-lui Profesor Jean Francois Allilaire (Paris) și D-lui Profesor Irinel Popescu (București);
  • 2002-2007 Societatea de Psihoterapie Experiențială din România - Grup de Dezvoltare Personală sub îndrumare Psihoterapeut Elenei Anghel și Psihoterapeut Olivia Mocanu;
  • 2002-2004 Asociația Szondi din România Specializare în Szondi Test - Analiza și Terapia Destinului sub îndrumarea D-lui Profesor Ivana Dumitru;
  • 2002-2003 Asociația Română de Psihodramă Clasică ARP - Grup de Autocunoaștere prin Metoda Psihodramei Clasice sub îndrumare Psihoterapeut Anca Nicolae;
  • 2002 EQ NEX AGENCY Seminar (modul formativ intensiv) Bazele Terapiilor Scurte, Colaborative, Orientate pe Soluții sub îndrumarea D-nei Profesor Irina Holdevici și D-lui Profesor Ion Bogdan;
  • 2000-2004 Universitatea Titu Maiorescu - Facultatea de Psihologie, Licențiată în Psihologie.